DECIZIE CCR – BĂSESCU SE ÎNTOARCE LA COTROCENI. Ghișe: Parlamentul poate decide că demiterea președintelui se face cu majoritatea celor care au votat

DECIZIE CCR - BĂSESCU SE ÎNTOARCE LA COTROCENI. Ghișe: Parlamentul poate decide că demiterea președintelui se face cu majoritatea celor care au votat
Publicat: 21/08/2012, 14:03
Actualizat: 07/06/2014, 14:40

Senatorul PNL Ioan Ghișe a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că Parlamentul va stabili, potrivit hotărârii din 6 iulie, „calea de urmat”, aceasta putând fi că președintele este demis cu majoritatea celor prezenți la vot, cvorumul de prezență nefiind obligatoriu.

Ioan Ghișe a precizat pentru MEDIAFAX că, după pronunțarea Curții Constituționale pe validitatea referendumului, următorul pas este procedura din articolul 3 al Hotărârii 34 a Parlamentului din 6 iulie, care spune că în situația în care Curtea Constituțională va constata că nu sunt îndeplinite condițiile legale de validare, urmează ca Parlamentul să decidă calea de urmat.

„Parlamentul poate decide că este aplicabil articolul 10 din legea referendumului, care spune că demiterea președintelui României se face cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale celor care s-au prezentat la vot, fără a mai exista obligativitatea cvorumului de prezență la vot a 50% plus unu din alegătorii de pe listele permanente”, a mai arătat Ghișe.

Potrivit lui Ioan Ghișe, introducerea obligativității cvorumului nu are niciun temei constituțional.

El a arătat că Parlamentul ar putea să se reunească cel târziu săptămâna viitoare pentru a lua o decizie, în urma verdictului Curții Constituționale.

Ioan Ghișe a mai spus că o decizie a Parlamentului nu se va mai întoarce la Curtea Constituțională, pentru un aviz de constituționalitate, în condițiile în care Curtea Constituțională nu controlează hotărârile Parlamentului.

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, marți, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiția de cvorum.

„A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul”, a explicat Zegrean.

Președintele Curții Constituționale a menționat că președintele suspendat, Traian Băsescu, își va relua în această situație atribuțiile de șef al statului.

Surse oficiale declarau anterior că CC a decis, marți, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea președintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni.

Conform acelorași surse, decizia a fost luată cu 6 voturi la 3.

Ședința de marți a Curții Constituționale a durat mai puțin de trei ore.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal